Cum se incalzeste corect masina pe timp de iarna si cat de importanta e alegerea corecta a uleiului la temepraturi scazute.

Soferii au prostul obicei de a da drumul la motor sa se incalzeasca, timp in care dezapezesc masina, curata geamurile de gheata etc. Din punctul lor de vedere, este convenabil sa procedeze asa pentru ca habitaclul incepe in timp sa se incalzeasca si gheata de pe geamuri este curatata mai usor. Un alt motiv il reprezinta temperatura din habitaclu, care incepe sa devina mai acceptabila.

O alta practica gresita intalnita este turarea motorului pe loc, pentru a incalzi mai repede masina.

Un alt motiv pentru care soferii isi lasa motoarele sa se incalzeasca pe timp de iarna este “sfatul batranilor”. Intr-adevar, la masinile vechi cu carburator este indicat sa fie lasat motorul sa se incalzeasca pana sa putem pleca cu masina. Nu mai este cazul zilele noastre, aceasta practica facand mai mult rau decat bine motoarelor cu injectie.

Toate aceste practici sunt insa incorecte, pentru ca mersul motorului in gol afecteaza durata de viata a acestuia si degradeaza proprietatile uleiului.

De ce nu e bine sa lasam mult timp masina cu motorul pornit, indiferent de anotimp.

Motoarele cu ardere interna folosesc pistoni pentru a compresa mixtul dintre aer si vaporii de combustibil. Acest amestec este aprins pentru a crea o explozie controlata care face motorul sa functioneze.

Atunci cand motorul este rece, ratia amestecului dintre aer si vaporii de combustibil nu este corecta. Motoarele cu injectie cu control electronic au senzori speciali care compenseaza la pronirea la rece prin pomparea unei cantitati mai mari de vapori de combustibil.

Astfel, pana motorul se incalzeste avem o ardere bogata in combustibil. Problema e ca avem combustibil in plus in camera de ardere care se poate depune pe peretii cilindrului. Cum benzina este un solvent foarte puternic, aceasta poate pune in dificultate actiunea de protectie a uleiului de motor, prin afectarea in special a inelelor pistoanelor si a garniturilor cilindrilor.

Masina stationata cu motorul pornit duce la degradarea proprietatilor uleiului de motor.

Amestecul bogat de aer si combustibil poate duce la diluarea uleiului de motor, daca combustibilul trece de pistoane si se amesteca cu uleiul. Diluarea uleiului duce la subtierea si oxidarea acestuia si reduce puterii peliculei. Uleiul de motor isi pierde din proprietati si nu va mai proteja la fel de bine motorul.

Pentru o buna protejare a motorului pe timp de iarna, este obligatoriu sa folosim uleiuri de motor 0w-X sau 5w-X. Daca uleiul folosit are vascozitate la rece prea mare, motorul nu va fi lubrifiat corespunzator si va avea o uzura pronuntata. Mai multe despre uleiuri de motor recomandate pentru clima din Romania gasiti in link.

In concluzie, daca lasi masina pornita in parcare vei avea o uzura mai accentuata a motorului decat daca ai merge cu ea.

Mersul cu masina face ca motorul sa ajunga mai repede la temperatura optima la care sa nu mai avem amestec bogat in camera de ardere. Asadar, masina se incalzeste mult mai repede daca mergem cu ea decat daca o lasam pe loc cu motorul pornit, si reduce cosiderabil timpul in care masina functioneaza cu amestec bogat. In acelasi timp, uleiul ajunge mai repede la temperatura optima de operare.

Asadar, pe timp de iarna nu lasati pornit motorul mai mult de 1 minut pana plecati cu masina.
Nu lasati motorul pornit cat timp dezapeziti masina sau geamurile. Pentru dezghetarea gemurilor puteti sa folositi o solutie speciala ca aceast produs Liqui Moly.

In functie de cat de scazuta este temperatura exterioara, functie de conditiile de trafic (normal sau aglomerat)si de uleiul folosit, motorului ii va lua intre 5 si 15 minute sa se incalzeasca. In acest interval, nu schimbati treptele de viteza la turatii mai mari de 3000-3500 rotatii / minut.